Cum să ștergi contul de Facebook

Ca să scapi de contul de Facebook, ai două opțiuni: să-l dezactivezi sau să-l ștergi.

Dezactivarea contului de Facebook

Este una dintre cele mai simple operațiuni. Trebuie să mergi la Settings, Account Settings, Security apoi să alegi Deactivate my Account. Dacă vei alege această opțiune, Facebook nu se va obișnui cu gândul că lipsești și te va șantaja cu mailuri cum că prietenilor tăi le este dor de tine.

Oricum, să dezactivezi un cont nu înseamnă să-l ștergi. Da, o să dispară timeline, nu vei avea acces la cont via mobil, prietenii nu pot să te contacteze  și vei pierde accesul la serviciile 3rd party pentru care te-ai înregistrat folosind contul de Facebook. Când este dezactivat, Facebook nu îți șterge contul. De ce? Păi pentru că-ți dă posibilitatea să-l reactivezi mai târziu.

delete-my-facebook-accountȘtergerea contului de Facebook

Pentru a șterge complet contul, trebuie să mergi la pagina Delete my Account, via https://www.facebook.com/help/delete_account. Trebuie să înțelegi faptul că deși tu ștergi datele din cont apoi îl ștergi complet, anumite postări vor rămâne pe internet mai ales dacă le-ai împărtășit cu alți utilizatori. De exemplu dacă ai comentat la postarea cuiva, vei rămâne acolo chiar după ce ștergi contul. Unele postări sau poze ale tale vor rămâne de asemenea active până la 3 luni de zile.

Ștergerea conturilor altor persoane

Ștergerea conturilor celor de sub 13 ani

Dacă vrei să anunți Facebook de faptul că știi pe cineva care are sub 13 ani și este pe Facebook, poți face un raport urmând linkul de mai jos:

https://www.facebook.com/help/contact/209046679279097

După cum știm cu toții, legea nu permite celor care au sub 13 ani să aibă cont pe această rețea de socializare. Dacă Facebook va descoperi că într-adevăr utilizatorul cu pricina are mai puțin de 13 ani, va șterge contul fără să informeze pe nimeni.

Ștergerea conturilor celor bolnavi

Dacă ai o rudă sau un prieten care nu mai are condiție medicală să folosească Facebook, nu mai este în deplinătatea facultăților mintale sau are orice altă problemă medicală incompatibilă cu rețelele de socializare, poți cere celor de la Facebook să închidă contul cu pricina urmând linkul de mai jos. E nevoie de o scrisoare medicală sau un document care să ateste cele spuse.

https://www.facebook.com/help/contact/191122007680088

Ștergerea conturilor celor decedați

Dacă un utilizator moare, un prieten sau o rudă pot să preia controlul contului dacă acesta îi desemnează printr-un „legacy contact”. Pentru aceasta, e nevoie de certificatul de deces.

https://www.facebook.com/help/1568013990080948

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.