Apple vine cu un patent nou, touchpad-ul care simulează texturi

touchpad

Deși mulți dintre noi nici nu mai știm exact ale cui sunt patentele în ziua de azi, mai ales în cazul Apple ce a trebui să plătească vreo 25 de milioane de dolari pentru Siri destul de recent, acestea duc un pas mai departe tehnologia. Ei bine, touchpad-ul viitorului este în curtea Apple în acest moment, un touchpad ce ar putea să schimbe pentru totdeauna ideea de suprafață touch.

Patently Apple a adus la suprafață faptul că U.S. Patent and Trademark au acordat recent un patent celor de la Applecare permite touchpad-ului sau suprafețelor touch să simuleze texturi precum metalul sau cimentul și temperaturi diferite.

Acest sistem dezvoltat de Apple include o suprafață touch de contact, un actuator și/sau un dispozitiv  de control al temperaturii, ceva asemănător dispozitivului Peltier, alături de o unitate de control. Patentul acesta a fost înaintat către U.S. Patent and Trademark în 2013 și publicat pe data de 23 aprilie 2015.

Cum funcționează touchpad-ul care simulează texturi

Unitatea de control, dă indicații actuatorului sau dispozitivului de control al temperaturii pentru ca touchpad-ul să simuleze un tip de material pe o porțiune din suprafața touch.

Actuatorul de exemplu va face ca suprafața de contact să vibreze și astfel va fi simulată o textură, în timp ce unitatea de control a temperaturii va simula conductivitatea termică a respectivului material.

Cei de la Patently Apple spun că această implementare era așteptată pe iPad-uri prin 2012, dar nici până în sfânta zi de azi nu a apărut. A apărut în schimb ceva similar, Force Touch, o tehnologie implementată pe MacBook și ceasurile Apple Watch.

De asemenea, pe iPhone 6s și iPhone 6s Plus a fost implementat 3D Touch. Tehnologia 3D Touch permite afișarea de meniuri diferite în funcție de forța cu care apeși pe display. De exemplu, pentru preview apeși încet pe display, apeși mai tare pentru a deschide o notificare în aplicația corespunzătoare, ceva numit de Apple Peek and Pop.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.