Despre stelele Supernove

În articolul trecut am discutat despre stelele neutron, așa că în cele ce urmează este musai să discutăm un pic și despre supernove. Să zicem că avem de-a face cu o stea care a ars cea mai mare parte a materiei în carbon. Să presupunem că are o masă de 6-7 mase solare. Miezul de carbon poate să se prăbușească pentru că are propria greutate. În plus, carbonul din stea începe reacția de fuziune în magneziu. În aceste momente, temperatura interioară este mai mare de câteva sute de milioane de grade. Contrar a ceea ce întâmplă în cazul unei supernove de tip Ia, dilatația și încălzirea stelei sunt capabile să regularizeze această fuziune, și să evite astfel explozia.

Steaua devine precum o ceapă, unde straturile concentrice corespund diferitelor tipuri de reacții de fuziune. Stratul cel mai exterior arde hidrogen pentru a forma heliu. Următorul strat este heliu care se schimbă în carbon , apoi oxigenul se formează. Când mergem mai adânc înspre centru găsim elemente grele precum neon, sodiu, magneziu, siliciu, nichel, cobalt și nu în ultimul rând, fier.

Fierul nu poate să se schimbe în alt element pentru că are nevoie de mult mai multă energie. Astfel, el se acumulează în miezul din centru, miez care adună și materie electron degenerativă. Straturile exterioare se contractă, astfel, masa miezului crește dar nu are suficientă energie cu care să se lupte contra gravitației. Când masa atinge o masă critică numită masă Chandrasekhar, de aproximativ 1.4 mase solare, se prăbușește subit atrăgând după sine și straturile exterioare ale stelei.

Colapsul generează energie mecanică uriașă care se transferă straturilor exterioare și astfel are loc explozia stelei producând efectul luminos cunoscut drept supernova. Fragmentele din aceste stele sunt aruncate în cosmos la viteze de 10.000 de kilometri pe secundă și pot forma nebuloase în jurul rămășițelor. O asemenea explozie este suficient de puternică încât să permită noi reacții în miezul de fier, apărând astfel noi elemente mai grele decât fierul. O mare parte din elementele care sunt astăzi pe Terra, cu excepție hidrogen și heliu, provin din explozia de supernove.

Sfârșitul unei stele masive este un proces destul de rapid. Dacă fuziunea hidrogenului poate dura miliarde de ani, tot carbonul este transformat în 10.000 de ani, tot neonul și oxigenul într-un an, siliconul se transformă în fier într-o singură zi. Trebuie să spunem că o supernovă de tip II este un fenomen rar. O estimare arată că există 0.6 supernove pe an, la 10 miliarde de străluciri solare. Mai mult, se pare că în Calea Lactee apare o astfel de stea o dată la 800 de ani.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.