Misterul Planet X e tot mai aproape de adevăr

O nouă descoperire astronomică întărește ideea că o planetă mare și misterioasă cunoscută și sub denumirea de Planet 9 sau Planet X s-ar putea „plimba” pe la marginea sistemului nostru solar.

Cercetătorii au găsit un obiect de mici dimensiuni care orbitează în jurul soarelui și care se potrivește descrierii Planet X. De fapt, obiectul care a fost descoperit s-ar ascunde în spatele acestei planete din pricina gravitației.

Roca de mici dimensiuni, numită TG387  și poreclită „The Goblin”, a fost zărită de cercetătorii de la Carnegie Institution of Science  folosind un observator japonez uriaș numit Subaru, amplasat în Hawaii. Acest obiect a apărut în atenția astronomilor de la acest institut pentru prima dată în anul 2015.

De atunci, timp de aproape 4 ani, s-a învârtit în jurul soarelui. Acele observații au relevat un obiect extrem de îndepărtat. TG387  are nevoie de 40.000 de ani pentru a face o rotație completă în jurul Soarelui . Ca și distanță față de obiect, acest ase află la o distanță de 65 de ori Soare-Terra.

Pluto de exemplu se află la o distanță de 49 de ori Soare-Terra.

Orbita este una destul de ispititoare, obiectul TG387   se află de fapt în zona Planet X. Momentan, în acea zonă există 14 corpuri care împart aceeași orbită și care susțin teoria cum că ar exista acolo și Planet X. În plus, fiecare nouă descoperire în acea regiune îngrădește tot mai mult zona în care s-ar putea afla această planetă. Ideea că o planetă gigant se ascunde în spatele lui Pluto este speculată continuu de secole.

Vânătoarea pentru Planet X s-a întețit destul de mult începând cu anul 2012, iar în 2016, pe baza datelor acumulate în ultimii 4 ani, o echipă de cercetători de la Caltech, formată din Mike Brown și Konstantin Batygin au făcut niște calcule matematice și au ajuns la concluzia că în acea regiune există o planetă cu o masă de 10 ori mai mare față de cea a Terrei, iar timpul necesar unei orbite complete în jurul soarelui este cuprins între 10 și 20 de mii de ani. Fenomenul a fost numit Planet 9, deși multă lume numește acest nou corp ceresc Planet X.

Articole Asemănătoare

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.