Misiune nouă pentru New Horizons – roca Ultima Thule, aflată la marginea sistemului nostru solar

Proba New Horizons a celor de la NASA, cunoscută pentru faptul că a ajuns la planeta Pluto în anul 2015, a zărit următoarea „țintă” aflată la marginea sistemului nostru solar. Pe data de 16 august, proba a capturat primele imagini cu o rocă ghețoasă ce are un diametru de peste 30 km, rocă poreclită Ultima Thule. Ei bine, în 2019, proba New Horizons se va întâlni cu Ultima Thule chiar de Revelion.

Din octombrie 2015, după ce proba a încheiat socotelile cu planeta Pluto, a pornit către Ultima Thule. Deși programul inițial NASA se oprea la planeta Pluto în ceea ce privește proba New Horizons, s-a decis extinderea programului. Astfel, s-a dorit trimiterea probei către cel mai îndepărtat corp cosmic aflat la marginea sistemului nostru solar. Misiunea către Ultima Thule s-a numit 2014 MU69 iar partea cu adevărat interesantă este faptul că proba nu a consumat mult combustibil pentru a schimba cursul către Ultima Thule. Comunitatea de cercetători este entuziasmată cu această misiune întrucât Ultima Thule este un obiect cosmic situat în Centura Kupier (un nor uriaș de roci ghețoase care orbitează în jurul planetei Neptun). Cercetătorii cred că obiectele cosmice din această centură nu s-au schimbat foarte mult din momentul în care a luat naștere sistemul solar. Astfel, fiind vorba despre niște corpuri primitive, ne-ar putea furniza informații importante despre primele zile ale cartierului nostru cosmic. Plus că nu am vizitat niciodată un asemenea corp cosmic. Nimeni nu știe la ce să se aștepte. Până acum, cercetătorii puteau vedea Ultima Thule doar prin intermediul telescopului Hubble iar imaginile nu sunt extraordinare din moment ce corpul cosmic se află la o distanță de 5.5 miliarde de km față de Terra.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.