Astronomii au descoperit noi luni în jurul planetei Jupiter

Jupiter12 noi luni au fost confirmate pe orbita planetei Jupiter, ducând la 79 numărul de luni cunoscute pentru gigantul gazos. Clar este planeta cu cel mai mare număr de luni din sistemul nostru solar  iar aceste 12 nou descoperite ajută astronomii să își dea seama mai bine despre cum funcționează sistemul lui Jupiter.

Aceste luni au fost descoperite pentru prima dată în 2017, de către cercetătorii de la Carnegie Institution for Science. Cele 12 luni au fost găsite inițial cu ajutorul telescopului Blanco 4 din Chile cu toate că nu luni căutau ei. Obiectivul lor de atunci era să zărească obiecte foarte mici de la marginea sistemului nostru solar, chiar dincolo de Pluto.

Pentru că nu au prea găsit mare lucru în această direcție, au decis să arunce o privire și la Jupiter. Acum, lunile descoperite de ei au fost studiate de mai multe ori, orbitele lor fiind trimise pentru aprobare către International Astronomical Union, instituția răspunzătoare pentru recunoașterea corpurilor cosmice. Aceste luni sunt toate micuțe, au o rază cuprinsă între 1.5 și 3 kilometri și se împart în trei categorii:

  • Două orbitează aproape de Jupiter având același sens de rotație cu planeta
  • La 15.5 milioane km de Jupiter sunt 9 luni care se învârt în sens invers față de planetă
  • În aceeași zonă cu cele 9 se află și luna Valetudo care se învârte în același sens cu planeta și în sens invers tuturor lunilor din acea regiune

Articole Asemănătoare

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.