Misiunea NASA de a studia ionosfera se va desfășura de pe un satelit comercial

La finalul acestei luni, NASA va avea o nouă misiune în cosmos prin care are de gând să înțeleagă mai bine cum se amestecă particulele energetice în atmosfera superioară a pământului, putând astfel să ia pulsul pentru „vremea din cosmos”. Discutăm despre o premieră întrucât NASA nu se va baza pe un satelit propriu pentru această misiune, este vorba despre un instrument instalat pe un satelit comercial. Gazda este SES-14, un satelit construit și controlat de SES, din Luxembourg.

Acesta va fi lansat la finalul lunii ianuarie cu o rachetă European Ariane 5 și va staționa undeva la 35 de kilometri de Terra. De acolo, instrumentul NASA atașat, numit GOLD, va aduna date despre limita atmosferei superioare a Terrei și cosmos, o regiune cunoscută sub numele de ionosferă în care au loc evenimentele meteorologic spațiale cele mai dese și cele mai puternice.

Aceste date vor putea fi interpretate de către cercetători, care vor înțelege mai bine bombardamentele de particule venite dinspre soare de exemplu, vor înțelege mai bine fenomene meteo extreme precum tsunami-urile sau uraganele.

GOLD nu va fi singurul instrument NASA care va ajuta în această misiune, în decursul acestui an va mai fi lansat un satelit cu un instrument numit ICON dar acesta va fi poziționat mai jos, pe orbita inferioară, de unde va culege date despre ionosferă. „Cele două instrumente vor avea misiuni diferite dar vor reuși să se completeze unul pe celălalt” spune Sarah Jones, cercetător pentru misiunea GOLD la Goddard Space Flight Center ce aparține de NASA.

Articole Asemănătoare

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.