Cine îți poate face o aplicație mobilă de calitate?

Lumea în care suntem ancorați este din ce în ce mai tehnologizată. Depindem din ce în ce mai mult de mobile fără să ne dăm seama. Există aplicații Android și iOS pentru aproape orice și zilele trecute am avut ocazia să discut cu un taximetrist destul de simpatic despre acest subiect. Tocmai ce primise și el tabletă cu aplicație de taxi de la firmă și nu știa cum să o „laude” mai de soi. Omul avea o părere atât de proastă despre aplicația cu pricina încât nici măcar nu o folosea, spunea că nu-i funcțională nici măcar pe jumătate și că a fost făcută cu nu știu ce companie de pe la București, etc.

Atunci am realizat faptul că în România, numai cine nu vrea nu-și deschide o companie. Poți să-ți o deschizi chiar și firmă de trimis rachete în cosmos, nu-ți cere nimeni niciun document care să ateste că tu te-ai pricepe la așa ceva. Astfel, piața serviciilor web și a aplicațiilor mobile a fost căpușată într-un fel de niște oameni pe care nu-i recomandă nicio calitate, de niște oameni care nu au ce căuta în acest domeniu dar care continuă să activeze și să aibă clienți. De multe ori spun că e ca și cum ai încerca să cauți acul în carul cu fân dacă dorești un serviciu de calitate, prestat cum trebuie.

Cu ceva research poți însă să ajungi la cine trebuie din prima, poți să ajungi la cineva care dezvoltă aplicații pentru mobil de calitate și care te poate ajuta, nu încurca. Mai bine cauți un pic și alegi să plătești serios un om care știe ce face decât să te trezești că ai cumpărat un produs nefuncțional sau foarte prost conceput. Atunci când vine vorba despre aplicații pentru mobil, e nevoie de multă muncă, e nevoie de inteligență, e nevoie de oameni care chiar se pricep la ce fac.

Interesul tău este să beneficiezi de un avantaj pe piață, de-asta și faci o investiție în acest sens, nu? Aveți mare grijă în sarcina cui lăsați dezvoltarea de aplicații pentru mobil. Apelați la companii mari, serioase, precum cei de la roweb.ro dacă doriți calitate.

Articole Asemănătoare

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.