O navetă NASA OSIRIS-Rex va fi trimisă în cosmos pentru a se întâlni cu un satelit

Vineri, o navetă spațială de mărimea unui SUV va fi intra în atmosferă din în cosmos în zona Polului Sud. Proba se numește OSIRIS-Rex iar manevra cu pricina se numește gravity assist – o modalitate ingenioasă de a folosi gravitația planetei pentru alterarea orbitei. Mișcarea este crucială din moment ce proba trebuie pusă pe o traiectorie care să permită întâlnirea cu un asteroid în toamna lui 2018.

OSIRIS-Rex a fost lansată anul trecut cu un scop destul de precis: să ia câteva probe de rocă de pe un asteroid și să se întoarcă pe Terra. Dacă totul se va întâmpla conform planului, vehiculul ar aduce la sol cea mai mare cantitate de rocă adunată vreodată de pe un asteroid, permițând astfel cercetătorilor să studieze mult mai în ansamblu componentele rocilor cosmice. Dar mai întâi, proba trebuie să atingă ținta  – un asteroid apropiat pe nume Bennu.

Cei de la NASA au ales acest asteroid ca subiect de studiu pentru că are o orbită similară cu cea a Pământului și astfel, devine o țintă mult mai simplă. Traiectoriile însă nu sunt chiar identice, orbita lui Bennu se înclină vreo 6 grade în plus cu cea a Pământului. Anul trecut, OSIRIS-Rex a orbitat în paralel cu planeta, fiind situată un pic înaintea ei. Acum este momentul ca proba să se alinieze cu orbita asteroidului Bennu. Există două opțiuni pentru a schimba traiectoria probei: folosirea motoarelor de la bord, însă cantitatea de combustibil de la bord este una finită. Va avea nevoie de el pentru a ajunge la asteroidul Bennu la timp. Cea de-a doua opțiune, cea aleasă și de către cercetători a fost această manevră gravity assist, în urma căreia proba va lua avânt asemenea unui roller coaster după ce va intra în atmosferă pe la Polul Sud.

Articole Asemănătoare

Leave a Reply