Imagini extraordinare cu planeta Jupiter transmise de sonda Juno

Imagini extraordinare și măsurători științifice scot la iveală faptul că planeta Jupiter are un câmp magnetic mult mai puternic decât se crezuse inițial. Furtuni uriașe aflate la poli penetrează atmosfera. Juno, sonda care a fost lansată în 2011 cu direcția Jupiter, a ajuns la destinație vara trecută și a măsurat radiațiile microundelor. Pe lângă aceste măsurători, sonda face și poze interesante din când în când, printre altele. După ce au primit aceste poze + datele, cercetătorii au reușit să deslușească anumite mistere legate de această planetă.

„Există atât de multă activitate acolo încât nu ne-am gândit niciodată că vom fi nevoiți să facem un pas înapoi pentru a regândi planeta Jupiter.” Spune cercetătorul principal al proiectului Juno, Scott Bolton. Acesta face parte dintr-un grup de cercetători al Southwest Research Center din San Antonio. Unele dintre cele mai surprinzătoare descoperiri legate de planeta Jupiter sunt furtunile. Fotografiile surprind aceste furtuni de dimensiunea Terrei care acoperă ambii poli ai planetei. Deocamdată nimeni nu știe dacă sunt furtuni permanente sau dacă se află în mișcare.

Forța câmpului magnetic al planetei Jupiter este încă o enigmă pentru cercetători în acest moment. Nu e de mirare faptul că cea mai mare planetă din sistemul solar are cel mai puternic câmp magnetic, dar datele transmise de Juno legate de microunde arată că aceste câmpuri sunt de 10 ori mai puternice decât se anticipase, de 10 ori mai puternice decât câmpul magnetic al Terrei. Juno este cea de-a doua probă care intră pe orbita planetei Jupiter. A ajuns acolo pe 4 iulie 2016, iar cealaltă misiune este intitulată Galileo. Proba Juno este tixită cu aparatură foto de ultimă generație.

Articole Asemănătoare

Leave a Reply