Grăbește-te să-ți rezervi concediul la mare

mamaiaPuține zile ne mai despart de perioada iunie-iulie, în care cu toții vom dori să plecăm în concedii. E ceva normal, după un an de zile de muncă, după un an de zile de tras, merităm din plin măcar 7-8 zile la mare. Doar nu suntem robiți, cu toate că mulți patroni din țara asta cam așa ne tratează.

Pentru că mai e puțin și începe sezonul concediului de-a binelea, ar trebui să îți rezervi acum concediul, altfel, s-ar putea să rămâi fără cazare.

Ar fi o idee bună să cauți oferte litoral Mamaia 2017 sau Vama, sau Costinești sau orice altă stațiune care îți face cu ochiul sau pe care dorești să o vizitezi.

De fapt, dacă mă întrebați pe mine, e cam târziu și acum, în luna mai, să mai rezervi un concediu într-o stațiune foarte aglomerată pe timp de vară. În mod normal, chestiile astea se fac cu 6-8 luni în avans. Oricum, dacă vă grăbiți, aveți șanse să mai prindeți ceva până se face iunie.

Și dacă nu știți încotro să vă orientați, către ce stațiune, există internetul. Aveți la dispoziție foarte multe recomandări online venite din partea celor care au fost deja acolo. Oamenii au obiceiul să vorbească de rău atunci când nu sunt mulțumiți așa că veți putea identifica imediat stațiunea care să se potrivească perfect personalității voastre pentru că după cum știm, nu toate stațiunile de pe litoralul românesc sunt vestite pentru chefuri, manele, etc. Aveți destule oferte litoral 2017 pe internet astfel încât să găsiți una bună exact în stațiunea pe care vi-o doriți.

Am intrat așadar pe ultima sută de metri. Dacă plănuiți concediul de vară în țară nu mai stați pe gânduri. Știu că în ultimii ani s-a creat un trend conform căruia concediile să se petreacă prin străinătate dar sunt de părere că ne putem distra destul de bine și în propria țară pe care am ajuns să o vizităm mai puțin decât pe Germania, Franța sau Italia. Ultima strigare așadar, pentru cei care doresc să se bucure de cazare litoral de calitate anul acesta.

Articole Asemănătoare

Leave a Reply