NASA cam scapă de tăierea de buget a lui Donald Trump dar iese un pic șifonată

Dintre toate agențiile care au avut parte de tăieri de bugete, NASA a fost cea care a scăpat cel mai ușor. Agenția spațială a pierdut doar 0.8% din bugetul total ceea ce nu se compară cu 31% de exemplu, cât a pierdut Agenția pentru Protecția Mediului.

Cu toate acestea, cei 0.8% din buget erau esențiali pentru anumite proiecte pe care NASA le dorea așa că vor fi anulate câteva misiuni pe care agenția le pregătea în viitorul apropiat.

Aceste tăieri ar putea să aibă un efect pozitiv asupra NASA cu toate că nu va mai avea acces la anumiți cercetători și la expertizele lor. În cele ce urmează vom discuta despre proiectele afectate pozitiv sau negativ de tăierea de fonduri NASA.

A fost anulată misiunea de deviere a asteroizilor – este vorba despre un proiect cam nepopular care dorea să ia din cosmos cu ajutorul roboților un meteorit și să-l aducă în vecinătatea lunii.

A fost anulat proiectul Europa Lander – chiar dacă a ateriza pe Europa, luna lui Jupiter, reprezintă un proiect interesant, nu este o prioritate chiar așa mare pentru NASA.

A fost subțiat bugetul pentru Earth Science – cred că toată lumea se aștepta la asta din moment ce Bob Walker, unul dintre consilierii de campanie ai lui Trump, a spus că NASA ar trebui să se focuseze pe explorarea spațială, nu pe explorarea planetei noastre.

A fost eliminat programul de educare NASA – este ramura cea mai afectată de tăierile lui Trump. Acest program avea ca scop prezentarea agenției prin școli și licee pentru a convinge tot mai mulți tineri să fie interesați de știință.

Articole Asemănătoare

Leave a Reply