Un aliat al Statelor Unite a doborât o dronă de 200 de dolari cu o rachetă Patriot de 3 milioane de dolari

rachetă PatriotLa începutul acestei săptămâni, Generalul David Perkins, comandantul US Army Training and Doctrine Command (TRADOC) a ținut un discurs în cadrul simpozionului  Association of the US Army’s Global Force, simpozion în cadrul căruia s-a discutat despre amenințările care ar putea apărea pentru armata americană în următorii ani. Un exemplu notabil a fost folosirea de către un aliat SUA a unei rachete Patriot pentru a doborî o dronă de 200 de dolari.

Discursul lui Perkins din cadrul acestui simpozion s-a axat pe complexitatea organizării militare la sol și despre cum buna comunicare între trupele din aer, de pe apă și de pe sol trebuie întreprinsă astfel încât armata SUA să fie mereu în gardă. Acesta a vorbit în mod expres despre necesitatea răspunderii cu ostilitate la amenințări. A folosit apoi un exemplu despre cum se poate interpreta acest lucru pe teren: o dronă civilă străină.

„Instinctul primar a fost anihilarea amenințării din aer pentru că era un obiect aerian. Avem un aliat ce s-a confruntat cu un adversar amenințat de niște drone de mici dimensiuni și care a doborât aceste drone cu o rachetă Patriot” spune acesta. Problema aici nu se pune de calibru, ci de economie mai exact. Oricine ar fi condus drona acum știe că SUA va folosi rachete de 3 milioane de dolari pentru a doborî aparate de zbor ieftine. Oricine se poate duce și cumpăra mai multe drone ieftine cu care să ne facă pagube economice.

3.4 milioane de dolari pentru a doborî o dronă civilă de 200 de dolari e prea mult. Această situație poate fi evitată potrivit lui Perkins dacă comandantul identifică clar de la început despre ce fel de amenințare este vorba.

Articole Asemănătoare

Leave a Reply