Testele bombelor nucleare aduc informații despre formarea lunii

Rocile radioactive rămase pe Terra de la primele teste cu bombe nucleare aduc oamenilor de știință informații referitoare la modul în care s-a format luna, satelitul care orbitează în jurul planetei noastre. Astfel, au apărut date referitoare la modul în care unele materiale s-au evaporat de pe lună în momentul în care aceasta a luat naștere, în urmă cu peste 4 miliarde de ani.

Timp de zeci de ani, teoria cea mai plauzibilă conform căreia a luat naștere luna, spune că o planetă de mărimea lui Marte s-a ciocnit de Pământ. Această coliziune se presupune că a fost foarte puternică și fierbinte, încât a dus la volatilizarea anumitor chimicale – elemente cu punct de topire mic – sau pe înțelesul tuturor, la evaporarea acestora de pe noua suprafață formată.

Oamenii de știință cercetează de ani de zile elementele volatile din rocile de pe lună  pentru a înțelege mai bine cum s-a format vecinul nostru din cosmos. S-a speculat mult pe seama acestei teorii pentru că e imposibil de reprodus acel eveniment, astfel încât să poată fi observat sau studiat, însă cercetătorii de la Universitatea din San Diego vin cu o alternativă. Ei vor să studieze explozia nucleară pentru a culege informații despre ce anume s-a produs în urmă cu miliarde de ani.

Acești cercetători s-au dus către Trinity, prima bombă nucleară testată care datează încă din 1945. Atunci, 84 de terajouli au explodat în deșertul din New Mexico și au reușit să topească nisipul, creând o sticlă verzuie radioactivă pe o suprafață de 500 de metri pătrați. Cercetătorii au analizat evaporarea zincului volatil din această sticlă verzuie și au ajuns la concluzia că teoria este corectă: sticla din New Mexico a pierdut la fel de mult zinc precum rocile aflate pe lună.

Articole Asemănătoare

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.