Marte a fost lovită de curând de un meteorit

Pe Terra, suntem binecuvântați cu o atmosferă densă ce previne asteroizii veniți din cosmos să se lovească de sol. Marte pe altă parte nu este atât de norocoasă, lucru de luat în calcul pentru cercetătorii care se grăbesc să spună că Planeta Roșie o să fie colonizată în curând. Ultimele observații ale Mars Reconnaissance Orbiter scot la iveală faptul că pe suprafața planetei a avut loc un impact de meteorit dar la o analiză ceva mai amănunțită, s-a dovedit că nu ar fi vorba despre un singur impact ci despre un grup de asteroizi căzuți în regiunea Tharsis a acestei planete.

Descoperirea făcută cu camera Mars Context a permis cercetătorilor să determine că impactul a avut loc între anii 2008 și 2014. Apoi, în 2016 pe 4 octombrie High-Resolution Imaging Science Experiment (HiRISE) a cercetat mai amănunțit evenimentul. Este vorba despre două cratere uriașe, în jurul cărora mai erau câteva zeci de cratere mai mici (30 la număr). Se pare că un asteroid s-a spart în atmosfera planetei, transformând-ul în zeci de asteroizi mai mici.

Mars Reconnaissance Orbiter supraveghează de obicei suprafața planetei și conduce diverse studii. Aceste impacturi nu ne spun doar cât de frecvente sunt evenimentele  dar ne oferă și posibilitatea de a observa mineralele care se află în scoarța planetei, minerale care nu au mai fost expuse până la impact. Apoi, urmărind schimbările în praful de pe suprafață, putem învăța lucruri noi despre vânturi din mișcarea particulelor.

Trebuie menționat faptul că zonele negre din jurul locului de impact nu sunt doar materiale rezultate din coliziune din acel crater. În timp ce meteoritul se lovește de sol, unda de șoc suflă praful de lângă zona cu pricina, făcând suprafața mai întunecată și expunând noi minerale studiilor.

Articole Asemănătoare

Leave a Reply