LG prezintă televizorul ultra subțire W OLED

Cred că nu e de mirare faptul că televizoarele devin din ce în ce mai subțiri, nu? Așa cum era de așteptat la CES Las Vegas, LG a făcut furori cu ultima gamă de televizoare prezentate, niște OLED-uri mult mai subțiri față de cele prezente pe piață în acest moment. LG este lider pe piață la capitolul vânzări de panouri OLED și nu cred că este de mirare. Dacă vă întrebați de ce sunt panourile OLED atât de populare, ei bine, acestea ca și plasma generează propria lumină, nu se bazează pe o lampă care luminează din spate panoul. Astfel, dimensiunile în grosime pot deveni ridicole.

Noile panouri aduse în prim plan se numesc LG Signature W  (OLEDW7P) și au fost anunțate la CES nu demult, după cum am mai precizat mai sus. Montate pe zid, aceste televizoare Signature W TV nu au rame, backlit, sau vreo componentă de controlare a curentului electric. Astfel, nu e de mirare că sunt atât de subțiri. Sunt niște dreptunghiuri mari și negre care atârnă de niște suporți speciali pe pereți. Cât de subțiri sunt? Mai subțiri decât trei monede suprapuse, una peste alta.

Tot ce ține de curent electric, conectivitate și funții de procesare sunt atribuite unei boxe care joacă rol și de unitate de control care se conectează la TV prin intermediul unui cablu. Televizorul Signature W este de-a dreptul impresionant, dacă îl comparăm cu generațiile precedente de televizoare LG OLED, seria W poate reproduce negrul perfect și poate genera o paletă de culori mult superioară. Știe HDR și este compatibil cu tehnologii de top precum HDR-10 și Dolby Vision. Seria W vine cu două modele de televizoare, de 65 respectiv 77 inci iar prețul nu este cunoscut deocamdată.

Articole Asemănătoare

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.