YouTube suportă HDR Video

hdr-videoLuni, YouTube a anunțat suportul pentru videoclipurile High Dynamic Range (HDR). Mai exact, unele videoclipuri vor fi mai detaliate, cu niște culori mai frumoase, mai clare, mai vibrante. Tehnica fotografică HDR folosește mai multe cadre ale aceleiași scene și jonglează cu expunerea pentru a scoate umbrele prea accentuate sau luminozitatea prea abundentă, fotografiile căpătând astfel un aspect mult mai natural și mai frumos.

„În linii mari, HDR deblochează într-un fel cea mai calitativă imagine pe care o putem transmite pe internet” spune Steven Robertson, inginer software.

Astfel, începând cu data de luni, toți cei care au un dispozitiv care suportă HDR pot să se bucure de clipurile HDR uplaodate pe YouTube.

„HDR adaugă o nouă dimensiune  a creativității, a libertății spectrului vizual. Și suntem abia la început” spune Robertson.

Cei care nu au dispozitive compatibile cu tehnologia HDR, vor putea urmări clipurile în continuare ca și până acum. Competitorii însă, spre deosebire de YouTube, au făcut acest pas demult. Membri Amazon Prime de exemplu aflați în Statele Unite, UK și Germania se bucură de filme cu HDR încă din 2015, același an în care și Netflix a adăugat în playlist +100 de ore de conținut HDR.

Articole Asemănătoare

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.