De ce uneori este mai avantajos să vii cu autocarul din Germania, nu cu avionul

eurolinesFiecare mijloc de transport are avantajele și dezavantajele lui, așa că în articolul ce urmează vom vedea când este mai avantajos să călătorim cu o companie care se ocupă cu transport persoane Germania România cu autocare, nu cu aparentul avion mult mai rapid.

Vom vedea că viteza superioară a avionului poate să fie năruită de factori precum mobilitate sau condiții meteo. Acestea fiind spuse, să vedem când este mai avantajos autocarul mai lent ca viteză de deplasare decât avionul.

De ce uneori este mai avantajos să vii cu autocarul din Germania, nu cu avionul

  1. Nu fiecare oraș are propriul aeroport. Chiar dacă discutăm despre Germania, despre o țară civilizată, sunt situații în care ești nevoit să te duci cu ceva autobuz ori tren câte două trei ceasuri ca să ai acces la un aeroport. Autocarul în schimb poate să aibă stație undeva mai aproape de tine.
  2. Cursele cu avionul nu sunt chiar așa rapide. Chiar dacă în sine, zborul durează puțin, tu trebuie să fii la aeroport cu mult înainte, cu minim două ore pentru a putea finaliza în timp util procedurile de îmbarcare. Dacă pui o oră sau poate două la socoteală drumul până la aeroport, plus 2 ore cele cu care trebuie să fii mai devreme la îmbarcare plus două ore zborul în sine, plus o oră până ieși din aeroport, plus 4-5 ore cât mai faci din Timișoara sau din București către orașul tău din provincie cu ceva autocar sau tren, observi că sunt cam 10 – 12 ore de călătorie dacă nu chiar mai mult. Din punctul meu de vedere e mai lejer să te urci în autocar în Germania și să cobori la Severin chiar dacă faci cu 4-5 ore mai mult per total. Există multe firme precum Eurolines care se ocupă cu transport persoane Germania România și au și autocare foarte confortabile și bine dotate.
  3. În condiții meteo nefavorabile, avionul nu va zbura. Va rămâne ore bune la sol și tu vei fi nevoit să aștepți până se îmbunătățește vremea. Dacă alegi să mergi cu autocarul vei putea ajunge în timp util în țară pentru că dacă afară viscolește, pe autostradă se bagă plugul și se poate circula. Dacă la 10 mii de metri altitudine sunt probleme, nu poate face nimeni nimic.

 

Articole Asemănătoare

Leave a Reply