Microsoft Edge este încă cel mai tare browser din lume

Nu știu câți dintre voi folosiți Microsoft Edge (fostul Internet Explorer), cert este că din punct de vedere al performanței este mai bun decât Opera, Firefox și Chrome. Nu sunt eu cel care spune treaba asta, ci testele amănunțite despre care vom discuta puțin și în cele ce urmează.

În luna iunie, Microsoft a spus că browserul Edge este cel mai bun în ceea ce privește consumul de energie, mult mai bun decât rivalii săi.  Ei bine, curând s-au făcut niște teste destul de interesante pe laptopuri ce rulau Windows 10 și ce să vezi, s-a dovedit că Microsoft avea dreptate. Edge este mult mai econom cu bateria laptopurilor în combinație cu Windows 10.

În iunie, Microsoft a luat 4 Surface Book și a rulat clipuri HD folosind Edge, Chrome, Opera și Firefox. Edge a câștigat detașat, urmat de Chrome, Opera și Firefox. Declarațiile celor de la Opera au fost cele mai amuzante, cu alte cuvinte, Microsoft mănâncă căcat…

„Dacă luăm bătaie într-un asemenea test, sigur este vorba despre un bug”… Spun cei de la Opera.

Reacția Google a fost una similară, spunând că versiunea Chrome 53 este mult superioară din punct de vedere al consumului de energie față de Chrome 46, lansat în 2015.

„În ultimul an, Chrome a fost îmbunătățit foarte mult din punct de vedere al consumului energetic. Aceste îmbunătățiri te vor ajuta să-ți faci treaba mai repede și te vei putea bucura de mai multe ore de funcționare pe laptopul tău” spun cei de la Google.

Drept răspuns la acuzațiile competitorilor, Microsoft a refăcut experimentul cu Vimeo, nu cu Netflix. Rezultatul a fost aproape același, Edge a rezistat mai mult cu 69% decât Mozila, cu 45% mai mult decât Chrome și cu 23% mai mult decât Opera (în battery Safe Mode).

 

Articole Asemănătoare

Leave a Reply