4 funcții cool ale Android 7.0 Nougat

Avem vești bune și vești rele… Există o nouă versiune Android… Asta e vestea bună. Vestea proastă este că o vei putea avea în viitorul apropiat doar dacă ai un telefon Nexus sau dacă o să cumperi un LG V20 (primul telefon din lume care va fi vândut cu Android 7.0 Nougat).

Cât despre pasul de update al dispozitivelor existente, va fi un coșmar, ca de fiecare dată. Android 7.0 Nougat a apărut pe data de 22 august și vor trece luni bune până când acesta va ajunge la utilizatori. De ce? Păi pentru că fiecare producător în parte ia Android gratuit de la Google dar îl modifică și-l împopoțonează de-l ia dracu. Astfel, Google lansează o nouă versiune care însă la fel, trebuie luată de producători și bibilită ca să se potrivească cu ce au bibilit prima dată. Și toată chestia asta durează o veșnicie, mai ales în cazul operatorilor de telefonie mobilă care trebuie să și confirme versiunile personalizate pe care le vor trimite la update…

Haideți să trecem în revistă cele mai mișto 4 funcții noi pe care s-ar putea să le primești și tu când vei avea parte de update-ul la Android 7.0 Nougat, acum că ne-am lămurit de ce unii primesc update mai repede, alții mai târziu, alții niciodată…

4 funcții cool ale Android 7.0 Nougat

  1. Split-Screen Mode – chiar dacă a mai fost văzută pe anumite dispozitive Android, odată cu Android 7.0 va fi disponibilă pe absolut toate.430170-split-screen-mode
  2. Quick Switch – vei putea să schimbi între ultimele două aplicații folosite apăsând de două ori butonul aplicațiilor recente430168-quick-switch
  3. Editarea meniului Pull Down – vei putea modifica meniul de tip Pull down direct, fără să mai fii nevoit să mai intri pe la setări.430171-easy-pull-down-shade-editing
  4. Power Notifications – vei putea primi doar notificările pe care Androidul le consideră importante, astfel încât să nu te mai bâzâie toate aplicațiile.430173-power-notifications

 

Articole Asemănătoare

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.