Care este cel mai bun service de calculatoare din București?

service de calculatoareDacă discutăm despre service de calculatoare, cu siguranță și eu, și voi, avem de împărtășit povești destul de interesante, de râsul-plânsul… Păi chiar vă povesteam într-un articol trecut despre acel monitor care acum, de Paște, face fix un an de când l-am lăsat la un service  din oraș. Am fost de vreo 3 ori să văd dacă l-au reparat băieții, până s-a enervat unul dintre ei și mi-a zis că ce tot vin pe capul lor, mă sună ei când e gata (deși trecuse o lună de când îl lăsasem acolo)…

Așadar, mi-am luat gândul de la acel monitor de ceva vreme, e o situație de cascadorii râsului. Cum să ai mă monitorul la reparat 1 an de zile? Cine aude râde și cu fundul de mine… Evident, unde am dus eu monitorul nu trebuie să mai ducă nimeni niciodată nimic. Și așa vine întrebarea logică și elementară: care este cel mai bun service de calculatoare din București? Sau mai bine zis cum faci să eviți service-urile care te țin ani de zile la reparat cu ce duci?

M-am tot gândit, m-am tot sucit și am găsit o metodă destul de interesantă prin care poți avea oarece feedback legat de anumite service-uri din București. Tot ce trebuie să faci este să le cauți pe internet și vei avea păreri pro sau contra venite de la niște oameni mulțumiți sau nemulțumiți care au discutat problema deja pe internet într-o formă sau alta. Google a devenit destul de isteț, indexează până și postările pe Facebook. Așadar, sunt șanse mari să aveți un rezultat pozitiv în investigație. Faceți puțin pe detectivii și vă asigură că veți descoperii seriozitatea.

Nu cred că se merită să mergeți pe cele mai mici prețuri sau pe service-uri no name, apărute pe la X și Y prin casă, ori la service-uri care nu prezintă nici o garanție. De asemenea, feriți-vă de cei care nu au o reprezentare online serioasă. Nu se poate să existe service de calculatoare din București care să nu aibă pagină pe net sau măcar de Facebook. Dacă nu au, evitați-i. Mai mult ca sigur nu-și fac pentru că nu sunt serioși iar pagina lor va ajunge să fie asociată cu multe reacții negative.

Interesați-vă strașnic înainte să lăsași în service un calculator sau un monitor, pentru că dacă nu o faceți veți ajunge ca mine, să treacă ani de zile până să vă vedeți lucrurile înapoi. A, asta în cazul în care le repară. În cazul meu nu au reparat nimic, și acum este monitorul înșirat prin service dacă mă duc peste ei. Ideea este că între timp am cumpărat alt monitor și mă gândesc destul de serios să merg să îi întreb dacă este gata monitorul. Mă vor întreba când l-am adus și cu siguranță vor face ochii cât cepele când vor auzi că acum un an și 2 luni. Doar așa de dragul unui articol zic…

Articole Asemănătoare

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.