Brățara care te trezește cu șocuri electrice: Shock Clock WakeUp Trainer

Shock Clock WakeUp Trainer

Există o categorie de oameni care pur și simplu nu se pot da jos din pat la ore matinale. Orice-ar face, orice-ar drege, ei trebuie să se tolănească prin patul ăla vreo 2 ceasuri după ce alarma deja s-a făcut auzită. Parcă sunt legați cu cătușe de plapumă, efectiv nu pot să se dea jos din pat. Ei bine, există o soluție pentru ei numită Shock Clock WakeUp Trainer.

Brățara  Shock Clock WakeUp Trainer este deocamdată sub procesul de strângere de fonduri pe INDIEGOGO, unde a înregistrat un succes total. Developerii au cerut în primă instanță 1000 de dolari pentru a pune în practică această minunăție dar iată că au primit de aproape 40.000 de dolari. Brățara va fi construită de cei de la Pavlok și se pare că va fi cadoul perfect pentru cei care au obiceiul să apese butonul SNOOZE la alarmă de X ori înainte să se dea jos din pat.

„Știm ce înseamnă – setezi alarma să sune cu noaptea în cap și ești sigur că te vei trezi. Dar, când auzi alarma, practic nu te poți da jos din pat și apeși butonul SNOOZE de nu știu câte ori. Dar dacă te-ai putea da jos din pat fără efort și într-un mod cât mai natural?” se scrie în descrierea produsului.

Cum va funcționa brățara Shock Clock WakeUp Trainer

Cu ajutorul acestei brățări, te poți transforma într-o persoană foarte matinală. În loc să încerci să scapi de bâzâitul alarmei telefonului după ce apeși SNOOZE, vei avea de suportat în primă instanță  vibrații. Brățara va începe să vibreze. Dacă nici acest lucru nu funcționează, va începe să emită un sunet strident. Dacă ignori și acest sunet strident, brățara va decurge la ultimul as din mânecă, șocurile electrice.

Când va ajunge pe piață în luna septembrie a acestui an, Shock Clock WakeUp Trainer va costa 99 de dolari.

Articole Asemănătoare

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.