Apple inovează ca țiganii, adică fură. Circul cu Siri

siri

Apple are de plătit 24,9 milioane de dolari în urma unui proces pe care l-a pierdut în tribunal. Din ce cauză? Se pare că disputa a fost pentru patentul Siri. Astfel, Apple trebuie să plătească acum 5 milioane de dolari către Dynamic Advances, iar diferența de 20 de milioane după ce vor fi întrunite câteva condiții ce vor fi stabilite de comun acord.

Circul datează încă din 2011 și a apărut după ce Apple a scos pe piață acele dispozitive ce aveau asistentul personal Siri în softul iOS. Acest Siri ar fi fost dezvoltat de cei de la Rensselaer Polytechnic Institute (RPI), care avea patentul scos pentru Siri încă din 2007. Acest patent a fost licențiat însă către Dynamic Advances, nu către Apple.

În 2010, Apple a pus mâna pe acest asistent personal numit Siri și l-a implementat în dispozitivele sale în 2011, un an mai târziu. Evident, cum au făcut pasul, cum au fost dați în judecată. Probabil că este cea mai clară dovadă pentru faptul că Apple se comportă ca un copil râzgâiat foarte bogat. Ia orice de la ceilalți, știind că are tăticul bani să despăgubească…

Dynamic Advances este singurul deținător legal al licenței pentru Siri iar în urma acestui proces în care a obținut 25 de milioane de dolari de la Apple, a fost de acord să nu mai acționeze în instanță pe acest patent timp de 3 ani. În plus, jumătate din această sumă se va duce către institutul de cercetare. Până în acest moment, nu există un răspuns al celor de la Apple referitor la această problemă. Siri de altă parte, începe să aibă din ce în ce mai multă concurență prin prisma Google Now, Facebook M, Cortana a celor de la Microsoft.

Articole Asemănătoare

Leave a Reply