Ai da 21000 de dolari pe acest iPad unic?

ipad pro

Ai din întâmplare vreo 21 de mii de dolari și nu știi ce să faci cu ei? Șeful responsabil cu designul de la Apple, Jony Ive a donat un iPad Pro de 12.9 inch către Muzeul de Design din Londra în vederea unei licitații. În urma acestei licitații, se vor strânge bani pentru relocarea galeriei de la Londra și designeri din întreaga lume vor face donații în acest scop.

Printre ei, se numără și Ive, care a creat o tabletă colorată și accesorii pentru aceasta: iPad Pro, iPad Pro Smart Cover, Apple Pencil, și speră că se vor vinde cu sume între 15 și 21 de mii de dolari.

Ive este născut la Londra și are legături destul de strânse cu acel muzeu, unde a afișat un prototip de telefon mobil în anul 1990 – cu doi ani înainte de a deveni angajatul celor de la Apple. Mai târziu, Ive a câștigat titlul „Designerul Anului”, în 2003, titlu oferit de acest muzeu pentru designul iMac.

„Pentru a ajuta muzeul, Ive și echipa din Cupertino au conceput acest iPad Pro unic în lume, ediție limitată la o singură bucată” spune directorul muzeului Deyan Sudjic într-o declarație.

Licitația va fi transmisă pe internet și va avea loc pe data de 28 aprilie. Toate fondurile strânse  din aceste vânzări vor fi donate Muzeului de Design, ce va trebui să se mute în Holland Park.

„Suntem foarte recunoscători prietenilor noștri care au donat asemenea obiecte de mare valoare  din colecțiile lor personale pentru a ne ajuta să ducem la bun sfârșit ambiția de a crea unul dintre cele mai importante centre culturale din Londra” mai spune Sudjic.

Articole Asemănătoare

Leave a Reply